Inima

Peșteră, pe-ai cărei pereți,
Răciți de-atâta vreme,
Stau amintirile unei vieți
Și sufletul ce geme.

Ea, iluzoriu acuma bate,
Încercând chemarea,
Jungla de beton din spate,
Întunecăndu-i zarea.

Și chiar de cineva ar fi,
La îngusta-i intrare,
Cu siguranță n-ar zari,
Lumina pâlpâitoare.

Iar dacă s-ar încumeta,
În peșteră să intre,
O viață n-ar mai regreta,
Decizia să o schimbe.