Două...una

Două vise, două semne,
Simple semne de-ntrebare.
Două gânduri, crunte gânduri
Aruncate-n disperare.

Două lacrimi, reci cristale
Din a pleoapelor sepale.
Două orizonturi largi,
De care nu poți să tragi.

Două picături de apă,
Într-un vas lipsit de fund.
Două gesturi, inofensive
Ce cu ele mă scufund.

Două clipe, scurte clipe,
În care se întâlnesc,
Două inimi, scump dorite,
Ce apoi se dezlipesc...

Din atâtea câte-s două,
Una singur-a rămas
Și-ar dori probabil să țipe,
Însă nu mai are glas.

Sărăcie

Săraci, mi-s ochii de lumină,
Săraca inimă, suspină,
Sărac, mi-e zâmbetul pe față,
Săracul gând, ce mă îngheață...

Și-n sărăcia absolută,
Cu amintiri, firav umplută,
Constat că avuția vine,
Să simt bogați, pe lângă mine.

Un ecou al altui rol,
Ce continui să-l cobor,
În sufletu-mi, adânc, presat,
Iar de mine, am uitat...

Dirijor

Fiind în centrul unui cor,
Devii un simplu dirijor
Și aievea, tu socoți,
Că-i poți controla pe toți.

Ai impresia că știi,
Din greșeli, cu greu revii,
Constatând, cu disperare,
Că n-ai voci, asemănătoare...

Însă, țelul tău devine,
Să scoți ce-i mai bun din mine,
Să-mi oferi un instrument
Și să-mi crești, al meu talent.

Apoi, misiunea îi revine,
Ucenicului de sine,
Să cânte o viață-ntreagă,
Lumea, să-i devină dragă...