joi, 12 septembrie 2013

Firul de păr

Neatins de-atâta vreme,
Firul amorțit nu geme
Și pe perna ta se-așterne,
Ascultând șoapte eterne.

Numai suflul îl împinge,
De pernă se tot atinge
Și de-atâta plictiseală,
Te privește cu sfială.

Și-ar dori să fi plecat,
Cu fata ce l-a lăsat,
Îndoindu-se supus,
Vocea-ntregului apus
A ascultat.

Zile-n șir el tot așteaptă,
Mâinile ce altădată,
Îl mângâia neîncetat,
Îns-acuma e trădat.

Ar vrea doar să se rupă,
Însă umblă ca o nălucă,
Fiindcă până și firul știe,
Două mâini trebuie să fie,
Viața să i-o fi curmat.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu