Între zidurile de aur, pline de oase
Stau şi se roagă aceeaşi oameni cari
Speră la înălţare, uitând că-s doar zidari.
Casa lui Dumnezeu, pe pământ să o numească,
Cu fala şi speranţa că a lor cheltuială,
Îl va face pe Cel de Sus să cadă la-nvoială.
Nu este că şi credinţa cu banii s-a corupt,
Nici macăr că Lumina de la Patriarhie,
Arde ne-ncetat din banii de robie,
Ci faptul că omul continuă a se ruga orbeşte,
Şi spre mântuinţă, pe Dumnezeu plăteşte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu